Avatar Stuff doreste sa va ofere o experienta de neuitat in ceea ce priveste pregatirile pentru nunta pe care o visati. Bugetul de nunta este cel mai delicat aspect in privinta organizarii acesteia. Tineti cont de aspectele de mai jos, pentru a putea avea o perioada de pregatiri relaxata si fara frustrari!

1. Voi va stabiliti bugetul de nunta, nu parintii sau nasii sau prietenii – cu cat mai putini decidenti, cu atat mai bine! Nu lasati pe altcineva sa va spuna cat sa cheltuiti si pe ce anume ar trebui sa se duca banii vostri.

2. Bugetul de nunta trebuie sa stea la baza achizitiei diverselor servicii pentru nunta, nu invers. Nu construiti bugetul de nunta in functie de pretul unui restaurant pe meniuri decat in cazul in care aveti o pasiune nebuna pentru un restaurant anume. Oferta de saloane de nunta este extrem de variata, in special in Bucuresti, dar nu numai. Trebuie sa gasiti un restaurant care sa va faca un meniu in bugetul vostru. Acesta este pasul cel mai important in privinta cheltuielilor de nunta.

3. In cazul in care va doriti cateva servicii speciale pentru nunta, dar mai costisitoare – o fantana de sampanie, poate artificii sau porumbei la cununia religioasa - includeti-le de la inceput in buget, pentru ca apoi sa incercati sa ajustati cheltuielile in functie de acestea.

4. Identificati serviciile la care puteti economisi in diverse feluri si refaceti calculul in functie de preturile rezultate. De exemplu, faceti o foaie speciala de calcul cu toate economiile posibile incluse – inchirierea rochiei, nunta la cort, doar DJ pentru muzica de nunta, invitatiile facute de mireasa acasa etc.

5. Cautati furnizori pentru nunta care sa va ofere o gama cat mai mare de servicii specifice. Daca luati mai multe dintr-un loc, veti putea sa obtineti reduceri si veti avea parte de o experienta mai relaxata in privinta deciziilor legate de propria nunta.

6. In momentul in care discutati cu furnizorii selectati, spuneti-le bugetul de care dispuneti pentru serviciile de nunta de care aveti nevoie. Agentiile de nunta si furnizorii, in general, nu au preturi fixe, batute in cuie. Un buchet de mireasa poate avea pretul de catalog de 400 de lei, dar daca aveti doar 300 de lei de dat si va doriti aceleasi flori si acelasi aspect general, se pot scoate cateva fire pentru a ajunge la un pret in bugetul oferit.

7. Fiti sinceri in momentul in care discutati cu agentiile de organizare, in privinta  bugetului de nunta. Nu incercati sa dati un pret mai mic – pentru ca apoi veti fi dezamagiti de “saracia” ofertei, dar nici prea mare, pentru ca apoi, evident, nu va veti permite lucrurile pe care vi le ofera.

8. Tineti evidenta bugetului si urmariti planul initial, pe cat posibil! Doar daca sunteti, subit, surprinsi de un castig important sau va pica o valiza cu bani din cer aveti voie sa umblati la planul de buget! Planul initial este, de obicei, cel mai rational si economic cu putinta. Modificarile ulterioare vin ca urmare a stresului acumulat si pentru ca ati vizualizat oferte care nu se incadreaza in buget. Insistati pana cand gasiti firmele de organizare care va ofera ceea ce cautati!

9. Fiti comunicativi si deschisi unul cu celalalt! Nu lasati grijile sa va macine saptamani intregi pana sa aveti o discutie. Nu va suprimati dorintele si nu va ascundeti gusturile! Comunicarea trebuie sa fie arma voastra secreta pentru organizarea acestei nunti. Nu va doriti certuri si discutii aprinse chiar inainte de nunta. De aceea, trebuie sa fiti sinceri si sa va ascultati reciproc si sa va intelegeti asteptarile legate de nunta. Nu cumparati lucruri pe ascuns – :P decat daca sunt cadou – si nu incercati sa gasiti vinovati in cazul in care se intampla sa va impotmoliti undeva.

Trebuie sa aveti mereu in minte faptul ca nunta este un rezultat natural al iubirii dintre voi, nu motiv de discordie.

Daca veti reusi sa aveti un buget planificat si sa achizitionati toate serviciile de nunta in concordanta cu acesta, planificarea nuntii va fi chiar floare la ureche.

Avatar Stuff ofera consultatii pentru planificarea bugetului si pentru achizitia serviciilor in mod gratuit. In cazul in care va aflati intr-un moment de dificultate cu pregatirile de nunta, apelati cu incredere si va vom ajuta cu promptitudine. Ne puteti contacta oricand!